94. 1) În zona rezidenţială şi cea pietonală pietonilor li se permite deplasarea atît pe trotuare, cît şi pe partea carosabilă drumului. Ei au prioritate în raport cu vehiculele, însă nu trebuie să creeze obstacole neîntemeiate circulaţiei lor.
Jocurile copiilor sînt permise pe întreg teritoriul zonei rezidenţiale.
2) Conducătorii de vehicule trebuie să se deplaseze astfel încît să nu creeze obstacole sau pericol pietonilor. În caz de necesitate, ei sînt obligaţi să oprească.
95. 1) În zona rezidenţială este interzisă:
a) trecerea vehiculelor în tranzit;
b) circulaţia autocamioanelor (cu excepţia celor de prestări servicii populaţiei şi instituţiilor aflate în această zonă sau celor care efectuează lucrări tehnologice; imediat după prestarea serviciilor sau efectuarea lucrărilor tehnologice, aceste vehicule trebuie să părăsească zona respectivă);
c) instruirea în conducere;
d) staţionarea vehiculelor în afara locurilor special amenajate sau amplasarea lor astfel încît să facă dificilă (sau chiar imposibilă) deplasarea vehiculelor cu regim de circulaţie prioritară şi a altor participanţi la trafic;
e) staţionarea cu motorul pus în funcţiune.
2) În zona pietonală este interzisă intrarea vehiculelor (cu excepţia celor care aparţin persoanelor ce locuiesc în zonă şi nu au alte căi de acces, celor ce prestează servicii populaţiei şi instituţiilor aflate în zonă, iar masa maximă autorizată a lor nu depăşeşte 3500 kg, precum şi celor ce efectuează lucrări tehnologice, care, imediat după prestarea serviciilor şi efectuarea lucrărilor, trebuie să părăsească zona).
96. La ieşirea din zona rezidenţială şi cea pietonală conducătorii trebuie să cedeze trecerea altor participanţi la trafic.
97. Reglementările secţiunii în cauză îşi extind acţiunea şi asupra circulaţiei prin curţi, precum şi pe drumurile de comunicaţie dintre imobilele de locuit cu multe etaje.